Bulgaria a ordonat luni cetăţenilor ei să poarte din nou măşti de protecţie în toate spaţiile publice închise, după ce această ţară din Balcani a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală a numărului de cazuri de infectare cu noul...
Purtarea măştilor de protecţie este din nou obligatorie în Bulgaria, participarea la evenimente în interior este necesar să fie de jumătate din capacitatea sălii şi să se poarte măşti, iar în magazine este necesară păstrarea unei distanţe de 1,5...
Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat luni că autorităţile de la Sofia speră să termine gazoductul Balkan Stream, o prelungire pe teritoriul Bulgariei a conductei ruseşti TurkStream, până la finele acestui an, în pofida întârzierilor provocate de pandemia de...
Nimeni nu va putea părăsi oraşele Bulgariei fără un motiv întemeiat, începând de sâmbătă, iar persoanele cu vârste de peste 60 de ani vor avea acces în magazine alimentare şi în farmacii numai între orele 08:30 şi 10:30, măsuri...
Parlamentul de la Sofia a votat în unanimitate declararea unei stări de urgenţă, din cauza pandemiei de coronavirus. Măsura intră în vigoare vineri şi va fi valabilă până la 13 aprilie.
Starea de urgenţă permite autorităţilor să interzică intrările în...
”Ruşi expulzaţi din Bulgaria pentru spionaj, alţi ruşi inculpaţi pentru otrăvire. Niciodată Sofia nu a sfidat atât de tare Moscova, partenerul său tradiţional devenit prea problematic în ochii Occidentului, care cere Bulgariei „să taie cordonul” care o leagă de...
The model is talking about booking her latest gig, modeling WordPress underwear in the brand latest Perfectly Fit campaign, which was shot by Lachian Bailey. It was such a surreal moment cried she admitted.
The main thing that you have...